Buna ziua !

Am sa incep prin a schita cateva detalii despre mine si sarcina mea. Am 33 de ani si nu am probleme majore de sanatate. Pe la varsta de 20 si respectiv 24 de ani am intrerupt din evolutie doua sarcini la cerere. In jurul varstei de 30 de ani m-am hotarat ca exista aproape toate conditiile care imi permit sa am copilul pe care, practic, mi l-am dorit dintotdeauna. Insa, degeaba vrei cand ... uneori nu se mai poate ... Vorbesc prostii caci s-a putut pana la urma, insa n-a fost simplu. Pe scurt am facut si eu si sotul tot setul de analize (inclusiv cele genetice) si rezultatele aratau ca suntem OK. Am asteptat, am urmat si tratament, am pierdut si doua sarcini de aprox. 8 si respectiv 6 saptamani, si totusi dupa doi ani de asteptari, ajunsesem cu nervii intinsi la maxim, plangeam cand vedeam un copil, am ramas din nou insarcinata in ian. 2003. Sarcina a inceput cu o mica sangerare si dureri abdominale.

Am repetat analizele. Totul OK. Starea mea a fost cumplita, se pare ca aveam disgravidie de prim trimestru. Am zacut in pat circa 2 luni, ma hranea asistenta care venea zilnic acasa cu perfuzii. Pentru sustinerea sarcinii am facut in primul trimestru saptamanal o injectie cu gravidibon, am luat utrogestan, NO-SPA si supozitoare scobutil. Au aparut si niste contractii. Am facut echografie la OLIMP MEDICAL. Bebe era super OK. Eram fericita. A fost cea mai fericita perioada din viata mea, perioada in care am fost insarcinata. Ma simteam cea mai frumoasa si importanta femeie din lume. Lumea spune ca oricum sunt frumoasa si arat bine, insa am fost modesta de cand ma stiu. In perioada asta a fost altfel. In al doilea trimestru m-am simtit ceva mai bine insa nu au disparut contractiile si durerile de burta. Am mers periodic la control si am facut lunar echografie. Bebe era OK. In saptamana 32 am pierdut dopul gelatinos. Mi-am sunat medicul si am plecat urgent catre spital. Am revenit acasa, dupa control si o injectie, cu recomandarea "sa nu ma misc din pat". Am facut acest lucru insa citisem ca daca pierzi dopul gelatinos se apropie nasterea. Asta s-a intamplat luni. Pana joi nici n-am iesit din casa. Joi seara hemoragie cu cheaguri. Mi-am sunat medicul. Mi-a recomandat salbutamol si la fel : sa nu ma misc din pat. N-am rezistat si i-am spus ca nu pot sta asa ca vreau sa ma vada un medic, oricare, si sa ma linisteasca. Am mers la spital unde m-au reinternat imediat. Mai fusesem internata de cateva ori in cursul sarcinii. M-au "conectat" iar la perfuzii. A doua zi vineri, indicatii speciale sa nu cobor nici o secunda din pat, sa ma hranesc cu perfuzii si sa "nu cumva sa nasc ca nu trebuie acum ... sa mai astept ! :):) Vineri spre sambata noaptea, pe data de 9 august ora 2.00 patul era ud. Am sunat iar medicul care in 10 minute a fost la spital. Nu am ce sa reprosez ! Control urgent. Contractii existau, nu stiu nimic de dilatatie. Am fost teribil de speriata. Mi-era teama pentru bebe. Ce m-a durut cel mai tare era faptul ca doctorul nu mi-a vorbit deloc. Avea o figura crispata, se uita prin mine. Sunt pacienta lui de ani de zile insa nici acum nu stiu ce a fost atunci ... Cezariana de urgenta ! ... M-am trezit apoi in reanimare cu durerile de rigoare iar medicul ma tinea de mana. In fine, am aflat ca bebe era OK, avea 2.200 g si era in incubator. De aici incepe alta poveste ...

Am aflat a doua zi ca am avut placeta praevia. Intrebarea mea este : avand in vedere varsta 33 ani si problemele pe care le-am avut la prima sarcina, exista riscul de a se repeta povestea la o viitoare sarcina ?! Si cand pot incerca din nou sa raman insarcinata ? Cu multumiri, Motormouse